Despre APARTAMENT

Apartament Parcul Herastrau-Baneasa, Bucuresti, Romania

Apartament Parc Herastrau (Baneasa) langa Aeroportul Baneasa vis a vis de Antena 1

Apartament 2 camere (cu suprafata de 3 in raport cu ofertele tip) din zona Herastrau-Baneasa este situat la etajul 1 / 4 vedere stradala ,intrare stradala, in apropiere de Parcul si lacul Herastrau, Clubul Diplomatilor, Fantana Miorita, Muzeul Minovici. Amenajat recent, mobilat in dormitor cu canapele de piele si dulapuri incastrate din lemn de nuc.Tamplaria usilor interioare este din lemn de nuc asortata cu mobilierul facut pe comanda. Usile sunt marca Pinum cu sticla securizata garantate 15 ani. Bucatarie este utilata cu toate cele necesare de la firme cu o buna reputatie Franke, Bosch,etc ( masina de spalat vase, masina de spalat rufe,aragaz,cuptor de gatit, cuptor cu microunde, congelator, ). Blatul mobilei de bucatarie este de inox si asigura o functionalitate sporita si rezistenta deosebita la umiditate sau diverse substante se intretine foarte usor nefiind necesara nicio operatiune speciala de intretinere. Spatiul din bucatarie este amplificat cu o oglinda termorezitenta de mare efect in zona de gatit. Pardoseala este din piatra naturala si parchet din lemn natural marca Kahrs.Parchetul este din lemn de stejar auriu ,afumat printr-o tehnica speciala a celei mai vechi fabrici suedeze de parchet, este ignifuc ,garantat 50 de ani. Foarte durabil, nu se umfla, dilata sau contracta la stimuli exteriori. Ofera o atmosfera calda intima si vie incaperii. Piatra naturala, adusa dintr-un desert din Orientul Mijlociu, este usor de intretinut are un design unic, modelat de natura in milioane de ani. Ofera un plus de caracter ai durabilitate spatiului, ce nu poate fi egalata niciodata de gresia sezoniera si uniforma. Baia este placata cu piatra naturala, jacuzzi, obiecte sanitare de inox, calorifer inox. Sistemul de iluminare este direct si indirect cu intrerupatore care regleaza intensitatea luminii marca Legrand. Toata instalatia electrica si instalatia sanitara este realizata pe cupru si este extrem de durabila cu o garantie de minim 50 de ani. Tamplarie termopan marca Salamander (cu 7 camere) care se asorteaza cu parchetul si pardoseala de piatra asigura un confort termic si fonic deosebit. Ferestre mari, asigura o suprafata vitrata impresionanta de cca 6 mp , lasa sa patrunda lumina naturala din belsug . Apartamentul este izolat termic si fonic cu vata minerala si polistiren extrudat de mare densitate. Desi nu este necesar decat in cazuri extreme, apartamentul fiind foarte bine izolat termic, aerul conditionat este montat, totusi, in toata casa. Apartamentul este gandit ca un spatiu multifunctional cu retele multiple pentru internet, cablu tv, telefonie,putand asigura atat functia de rezidenta cat si cea de birou sau o functie mixta.Suprafata construita este de 87 mp si suprafata utila 67 mp + inca 20 mp suprafata cota indiviza pod si scari + spatii comune.Dispune de spatiu de depozitare in podul blocului si posibilitatea unei boxe in subsol. Loc dublu de parcare in fata si spatele blocului.

Vecinatatile asigura tot necesarul unei vieti confortabile; mall Baneasa Shopping City, scoli, gradinite, piata, terenuri de sport, cinema multiplex.

Vecinii sunt , in majoritate, oameni care lucreaza in domeniul aeronautic dar si alte profesii sau oameni de afaceri din clasa de mijloc sunt prezenti. Cartierul este linistit si convietuim intr-o atmosfera de intelegere, toleranta si respect.

Multiplele mijloace de transport in comun asigura legatura cu centrul orasului si punctele esentiale , gara si binenteles Aeroportul Baneasa, in foarte scurt timp.

Apartamentul beneficiaza de o OFERTA SPECIALA cu un DISCOUNT semnificativ de 14 000 de euro dar numai pana la data de 15 octombrie 2014 fiind redus de la 119 000 la 105 00 euro (toate taxele incluse). Suntem convinsi ca va putem oferi cea mai buna oferta de pe piata la cel mai bun raport calitate/pret intr-o zona exceptionala a Bucurestiului. Va multumim pentru atentia cu care ati urmarit aceasta descriere si va uram succes in achizitia ce o veti face.

CARTIERUL BANEASA ISTORIC

Descoperă povestea fascinantă a cartierului din nordul Bucureştiului, de la vechea moşie a bănesei Ecaterina Văcărescu şi până la aeroportul din zilele noastre.Băneasa este un cartier din partea de nord a orașului București, România, în apropierea lacului cu același nume (0,45 km²).

Cartierul Băneasa, fost comuna suburbană Băneasa, a luat naștere pe o porțiune din vechea moșie a contesei de Montesquiou-Fézensac.

1. Iniţial, pe aceste locuri se afla un sat vechi care se chema Cârstăneşti;

2. În anul 1761 satul a intrat în proprietatea bănesei Ecaterinei Văcărescu, văduva marelui ban Şerban Văcărescu;

3. La scurt timp după ce a devenit proprietară a acelor pământuri, băneasa a construit biserica Sfântul Nicolae, aflată pe partea stângă a DN1;

4. În perioada interbelică, satul Cârstăneşti a fost transformat din punct de vedere administrativ în comună;

5. Locuitorii comunei Cârstăneşti se ocupau, în mare parte, cu prepararea laptelui şi a brânzeturilor, atât de căutate în Bucureştiul acelor vremuri!

6. Era chiar un obicei în perioada interbelică, fetele din Cârstăneşti aducând în fiecare dimineaţă, produsele lactate în oraş. Ele intrau pe şoseaua Kiseleff ducând pe umăr doniţe cu smântână şi brânzeturi şi se răspândeau pe la casele clienţilor permanenţi;

7. Aviatorul francez Loius Blériot a fost primul pilot care a desfăşurat zboruri de agrement pe vechiul hipodrom din zona Băneasa;

8. De la 1920, pe acele locuri au fost amenajate pistele aeroportului Băneasa care deservea oraşul;

9. Încă de la înfiinţare, aeroportul era destinat traficului de avioane civile;

10. Clădirea de astăzi a aeroportului Băneasa şi turnul de control datează din anii '60.

În acest cartier se află câteva obiective importante:

Aeroportul Băneasa;

„Vila de la Șosea”, pe str. Ion Ionescu de la Brad nr. 4, fostă locuință a profesorului Nae Ionescu și a Mareșalului Antonescu(menționată în scrierile lui Mircea Eliade și ale lui Mircea Vulcănescu);

fosta locuință a lt.-col. Constantin C. Roșescu, participant la Operațiunea Autonomous - b-dul Aerogării 12;

„proprietatea Leibovici”, fost sediu al Comandamentului Aviației Britanice după 23 august 1944 - b-dul Aerogării 10 (azi demolată);

Gara Regală de la Băneasa;

Vila Minovici, cunoscuta și ca „Vila cu clopoței”, cu grădina și anexele sale;

Fântâna Miorița;

Podul Miorița (podul de cale ferată, pe sub care trece DN1);

Podul Băneasa 2 (podul peste lacul Băneasa, pe care trece DN1);

Podul Băneasa 3 (podul de cale ferată peste lacul Băneasa, situat în interiorul parcului Herăstrău);

Mormântul lui Jules Dufour, fost administrator al moșiei Băneasa/Montesquiou, și al soției sale Hortense, în cimitirul Băneasa;

Fostul Hipodrom Băneasa, demolat de autoritățile comuniste în 1956-1960 și mutat ulterior la Ploiești, aflat pe locul actualei Case a Presei Libere și Pavilion expozițional ROMEXPO, spre Calea Griviței și Dămăroaia;

Biserica cu hramul Sf. Nicolae, ctitorită de Elena Văcărescu la 1792 (aflată pe dealul de la marginea actualului DN1, lângă Podul Miorița, vis-a-vis de stația de benzină).

Casa Pinca și fostele grajduri de cai de curse, b-dul Aerogării nr. 9. Clădirea a fost folosită ca sediu al miliției călare, în perioada comunistă; azi sediul unei societăți de construcții.

ISTORIA CLUBULUI DIPLOMATIC

Istoria unui Club

- pentru prima oară scrisă -

Bucureştiul este Capitala României Mari. E frenezie la Palatul regal, la Guvern şi la Primăria Oraşului Bucureşti. E treabă multă peste tot, pentru că o României Mare are nevoie de o Capitală mare.

Era anul 1922…

Exista atunci în partea de nord a oraşului, unde se află acum Parcul Herăstrău, un teren mlăştinos, apărut prin defrişarea unei porţiuni din fostul Codru al Vlăsiei.

În audienţă la primarul Capitalei, domnul Dem I. Dobrescu, se prezintă colonelul Greble E. St. Junior şi Alexandru Marghiloman. Suntem în luna martie a anului 1922, ziua a 7-a.

- N-am bani, am prea multe de făcut, se plânge preventiv primarul.

Cei doi zâmbesc pentru că le sunt cunoscute elanurile constructive ale domnului Dem I. Dobrescu, supranumit „primarul Târnăcop” din cauza numeroaselor lucrări de demolare şi construcţii pe care le-a demarat în Bucureşti.

- Noi am venit să vă ajutăm, să vă dăm, nu să vă luăm…

Bref, în 19 aprilie 1922, la sediul „Jockey-club” din Bucureşti se constituie „Cercul de sporturi Băneasa Country-club” cu 145 de membrii: 143 de persoane fizice şi două persoane juridice, „Jockey-club” şi „Automobil club”. Fiecare persoană fizică fondatoare plătea o taxă de înscriere de 4.000 de lei şi o cotizaţie anuală de 2.000 lei. „Jockey-club” venea cu un capital de 500.000 lei, iar „Automobil club” cu 200.000 lei.

Printre membrii fondatori se aflau personalităţi ilustre ca: Alexandru Marghiloman, Prinţul Ghica, Barbu Catargiu, Principele Barbu Ştirbey, Negroponte etc.

La articolul 16 din Statutul Asociaţiei, la capitolul „Dispoziţii tranzitorii” scrie clar: „Subsemnaţii fundatori dăm deplină aprobare convenţiunei semnate între Primăria Capitalei şi D.D.Al. Margiloman şi colonel Greble, reprezentând fiecare grupurile care au luat iniţiativa”.

Care era convenţiunea cu primăria? Asociaţia „Cercul de sporturi Băneasa” primea de la primărie 15 ha pentru a-şi face „terenuri de golf, polo pe iarbă, tenis, înot, canotaj, manej de obstacole, tir de porumbei etc” cu condiţia să amenajeze restul „Parcului naţional” (actualul Herăstrău), adică mai bine de 30 de ha, pe cheltuiala asociaţiei.

Deciziunea nr. 189/1923 a Primăriei Capitalei enunţă, clar:

„Având în vedere că Primăria faţă cu starea financiară este pusă în imposibilitate de a executa lucrările pentru înfiinţarea Parcului Naţional, obligaţiune ce şi-a luat prin lege faţă de Ministerul de Domenii;

Că Societatea Sportivă îşi ia sarcina de a executa lucrările de amenajare cu cheltuiala sa şi a amenajat treptat şi restul Parcului Naţional, pentru Public; Pentru aceste motive Comisiunea Interimară aprobă a se ceda de îndată folosinţa aparte din terenul Parcului Naţional pe timp de 19 ani (apoi s-a prelungit la 40 – n.n.) în condiţiunile de detalii ce se vor stabili de către Domnul Preşedinte, împreună cu Comisia tehnică cu dezideratul exprimat de Comisiunea Interimară ca acest parc să poarte titlul de «Parc Comunal». Atribuirea fostului parc Montesquieu (45 ha) pentru: două treimi amenajat ca parc pus la dispoziţia publicului şi o treime să fie destinat ca Parc Sportiv pentru membrii Federaţiei (…)”

Câţiva ani mai târziu a luat fiinţă aici primul teren de golf din Romania, în cadrul Country Club, numit aşa pentru că, la acea vreme, zona era extravilană.

Din 1928, Prinţul Puiu Ghica aduce din Franţa un profesor de golf, pe Jean Baptiste Lammaison. Dupa plecarea acestuia, în 1932, locul este ocupat de profesorul englez J.T. Becker. Din acest moment începe amenajarea terenului de golf. Împreună cu asistentul său, Paul Tomiţă. Becker realizează încă nouă trasee de golf, care acum formau un teren standard, de 18 găuri. Toate green-urile erau amenajate pe iarbă. Noul teren a fost inaugurat în 1937.

Principele Barbu A. Ştirbey Regina Maria Alexandru Marghiloman

Cei de astăzi, care se plimbă prin Herăstrău, ar trebui să afle că parcul a fost, pur şi simplu, construit de „Cercul de sporturi Băneasa – Country Club”, actualul Club Diplomatic Bucureşti. S-au plantat, pe cheltuiala membrilor, 22.000 de arbori, s-au construit 6 km de alei, s-a plantat iarbă, s-au pus flori, s-a curăţat lacul, s-au consolidat malurile.

Şi toate acestea fără ca „asociaţiunea” să fie constituită legal. Ea funcţiona prin buna înţelegere a membrilor, avea organe de conducere, avea buget, contabilitate şi adunare generală, dar nu era înregistrată la Judecătorie, deci nu era legalizată.

Până şi presa de opoziţie a epocii a remarcat că la câte „obraze subţiri” s-au băgat în poveste e greu de imaginat că s-ar putea face „obiecţiuni serioase” la această „Probă de devotament public”. Iată doar câteva nume de „obraze subţiri” dintre membrii fondatori: Max Ausschmidt, C. Argetoianu, generalul Anderson, Basarab Brâncoveanu, principele Jean Calimache, D. Chrissoveloni, principele Cantacuzin, Barbu Catargiu, principele A.D. Ghica, G. Negroponte, E. Ottulescu, M. Prager, principele Barbu Ştirbey, baronul Stărcea şi mulţi alţii.

Atâta prestigiu avea „asociaţiunea” încât Primăria Capitalei îi aprobă prin Autorizaţiunea nr. 14 din 25 mai 1925 să-şi construiască „un pavilion pentru necesităţi sportive”. Este actualul Club house şi restaurant, renovat după cutremurul din 1977. În 1977, baza sportivă a Clubului s-a înbunătăţit şi cu noi terenuri de tenis şi o piscină.

Abia în Adunarea Generală Extraordinară din 11 noiembrie 1928, „asociaţiunea” se decide să se înregistreze legal, sub înaltul patronaj al principelui regent Nicolae şi al reginei Maria, lucru care se întâmplă la începutul anului 1929.

Anii 1932-1938 reprezintă perioada de glorie a Contry Club, organizaţia ajungând să aibă în rândurile sale aproape 500 de membri.

După aceea, au venit vremuri grele. Comuniştii au tot încercat să desfiinţeze clubul de sporturi elitiste (golf, tenis), dar atât dr. Petru Groza, cât şi Ion Gheorghe Maurer au reuşit să-l salveze, ascunzându-l sub umbrela Ministerului Afacerilor Externe. Chipurile, diplomaţii străini trebuiau să aibă un refugiu. Un refugiu a avut, în tot acest timp şi profesorul de golf Paul Tomiţă, cel cu care şi regele Mihai a învăţat să joace golf. Locuia în podul club-house-ului şi continua să dea lecţii de golf, mai mult străinilor pentru că în C.C. al P.C.R. nu prea erau amatori.

În 1975 Paul Tomiţă pleacă la pensie, iar Clubul Diplomatic Bucureşti intră „în morişca” vremurilor. În 1976 terenul de golf este desfiinţat, el devine un maidan „public”, totul intră în paragină şi părea că acesta e sfârşitul. Clubul funcţiona, cu câteva terenuri de tenis, o piscină şi două restaurante.

După decembrie 1989, alte aventuri. Întâi cu procese, apoi – după ce Clubul Diplomatic Bucureşti câştigă definitiv în instanţă – începe, timid, refacerea.

În 1993 începe reconstrucţia terenului de golf, dar numai şase găuri din cele nouă.

În ultimii ani, s-a investit constant pentru modernizarea terenului şi eficientizarea activităţii de golf, s-au îmbunătăţit suprafeţele de joc, s-a instalat un sistem de irigare automată, a fost refăcut sistemul de drenaj, s-au montat pompe de mare capacitate, s-au procurat utilaje moderne de tuns iarba, s-a construit un driving-range.

Azi e cel mai îngrijit teren de golf din România: tee-urile irigate, green-urile la fel, terenul verde cam 9 luni pe an, chiar dacă are doar şase găuri.

Clubul Diplomatic Bucureşti intră, încet-încet, într-o istorie ceva mai normală. Prin decizia Guvernului României din 27 octombrie 1996, Ministerul Afacerilor Externe primeşte în administrare terenul „pentru desfăşurarea activităţilor specifice Clubului Diplomatic Bucureşti”, inclusiv cele trei găuri de peste lac, care ar trebui să intre în configuraţia vechilui teren de golf, adică a unui teren de 9 găuri licenţiat PGA. În felul acesta, Bucureştiul ar fi una din puţinele capitale din Europa care are un teren de golf în centrul oraşului.

Clubul Diplomatic Bucureşti are astăzi 8 terenuri de tenis pe zgură, două piscine în aer liber, 2 restaurante (unul în Pavilionul central), teren de golf cu şase găuri, driving-range, teren de baschet, mini-teren de fotbal.

Prefacerile vor continua. Se prefigurează renovarea celei de a doua locaţii pentru restaurant, reconstrucţia terenului de golf (cu 9 găuri), a unui Spa cu piscină acoperită, a unei Academii de golf.

Visul fondatorilor continuă. Ar trebui să apară noii Mecena ai noii democraţii. Clubul îi aşteaptă.

http://new.clubuldiplomatic.ro/

MUZEUL MINOVICI

Muzeul de Arta Populara "Dr. Nicolae Minovici"

Într-una dintre primele primăveri ale veacului tocmai încheiat, la bariera Bănesii, s-a oprit una din birjele de Herasca, obişnuite cu traseele lungi, aducând doi bărbaţi apropriaţi ca vârstă. Nicolae Minovici, proaspăt medic legist, care-şi finaliza doctoratul la Paris şi bunul său prieten, arhitectul Cristofi Cerchez, au coborât în plin câmp pentru a discuta despre un proiect. Nicolae Minovici cumpărase un teren întins la margine de oraş, în preajma barierei, unde dorea să ridice o vilă cum Bucureştiul nu mai văzuse. Terenul era uşor denivelat, fapt care convenea cu aşezarea unei grădini minunate, grădină care trebuia să pună în valoare vila, care dorea să o ridice aici.

Cristofi Cerchez încercase până atunci să convingă diverşi comanditari că stilul neo-românesc este pe cât de original şi frumos, pe atât de singular ca valoare arhitecturală. Şi aceasta într-un oraş încă destul de franţuzit. Nicolae Minovici a dorit să-i ofere bunului său prieten deplină libertate de mişcare într-un astfel de proiect. Când au sosit prima oara în aceste locuri de margine, era către sfârşitul iernii anului 1903. În împrejurimi se auzeau către seara glasurile lupilor, care înaintau cu curaj până către străzile marginase ale epocii. Adesea zăreai şi ciute, căpriori şi multe alte păsări sălbatice, care se bucurau de apele lacurilor din împrejurimi încă sălbatice, nepopulate şi aşadar, deloc sistematizate.

Era o adevărată aventură să locuieşti aici, singur, înconjurat de păduri şi câmpuri pustii. Aşa era această margine de Bucureşti la început de veac XX. Proiectul a demarat în anul 1904, pentru a fi sfârşit un an mai tarziu. Astfel a fost ridicată "prima casă în stil popular românesc", la bariera de nord a oraşului. Clădirea are un istoric bogat, iar situaţia ei actuală nu este cu nimic schimbată faţă de primii ani de existenţă. Din acest punct de vedere, mai ales muzeistic, este un sit aproape unic în Bucureşti.

Primul muzeu bucureştean de artă populară

Clădirea a fost ridicată pentru a adaposti colectia deja anunţată la data ridicării ei, de doctorul Nicoale Minovici. Compartimentele clădirii au fost determinate de categoriile variate de obiecte colecţionate şi modul de expunere. Colecţia a fost îmbunătăţită între 1919-1940 prin valuri succesive de achiziţii. În clădire nu s-a locuit permanent dar, cel puţin până în 1937, aici aveau loc diferite reuniuni familiale sau colegiale, conferinţe şi sesiuni ştiinţifice precum şi diferite consfătuiri profesionale.

Muzeul Dr. Nicolae Minovici este primul muzeu bucureştean de artă populară. El a devansat proiectul ambiţios al lui Tzigara Samurcaş; Acesta punea piatra de temelie al actualului Muzeu al Ţăranului Român la 1912, dar clădirea (in forma actuală) urma sa se finalizeze abia în 1941. Nucleul patrimoniului acestui muzeu a fost organizat în clădirea Monetăriei Statului, cu sprijinul lui Spiru Haret, la 1 octombrie 1906.

La începutul anului 1906, muzeul Dr. Nicolae Minovici funcţiona deja ca un muzeu privat, care devansase iniţiativa publică. Colectia era expusa intr-un spatiu special organizat, ceea ce nu era cazul pentru impresionanta colecţie adunată de Tzigara Samurcaş.

În anul 1936 Nicolae Minovici si-a donat colecţia, impreuna cu proprietatea aferentă, în suprafaţă totală de 13.878 mp, Comunei Bucureşstilor. Potrivit actului de donaţie, vila urma să fie "pentru totdeauna " un muzeu de artă naţională cu denumirea "Muzeul de Artă Populară Prof. Dr. Nicolae Minovici". Vila era înconjurată de o splendidă grădină în stil 1900 la care şi-a adus contribuţia şi sculptorul decorativ Wilhelm August von Becker.

Separat de muzeu şi parc se află "o ferma destinată culturii pomilor fructiferi, plantelor şi creşterii păsărilor". Exista şi un personal angajat reprezentat de un custode, un grădinar şi o îngrijitoare pentru fermă. Pentru plata acestora, precum şi pentru plăţile legate de întreţinere, lumină, apă, gunoi, încălzit, întreţinerea plantaţiei şi replantaţiei, reînnoirea păsărilor de la fermă, Comuna Bucureştilor urma să plătească lunar suma de 30.000 lei, surplusul privindu-l pe donator.

Interesant este faptul că "în cazul situaţiei economice sau financiare, leul ar suferi vreo depreciere, suma de 30.000 lei, fixată prin reprezentatul act se va mări sau micşora în raport cu valoarea leului astfel cum este astăzi stabilită".

Actul de donaţie a fost autentificat de Tribunalul Ilfov prin procesul verbal nr. 26.471 din 17 iulie 1937. La încheierea procesului verbal, au participat Dr. Nicolae Minovici, Dl O. Tataru care reprezenta Primăria Municipiului Bucureşti, Em. Odagescu, supleant delegat la Tribunalul Ilfov, secţia de notariat, asistat de dl. grefier ajutor Velicu. A existat şi un martor, V. Patru, "avocat personal cunoscut nou". În 22 octombrie 1939 s-a încheiat un nou proces verbal sub "ordinul ministerului inventarului Avuţiilor Publice" nr.85/1/1939 si 85/16/1939.

Dr. Nicolae Minovici a murit în 1941. Nepotul său de soră, care primise în 1938 o parte a proprietăţii doctorului, ing. Dumitru Minovici, va prelua de la unchiul său conducerea muzeului. Acesta va ridica între 1939 si 1942 actualul muzeu de Artă Feudală Occidentală, pe care l-a donat în 1945 Academiei Române pentru a nu-l pierde la anunţata "naţionalizare".

Marginalizare in comunism

La începutul anilor '70, muzeul a fost trecut într-un grad inferior, categoria a IV-a, act care la determinat pe directorul acestuia, Dumitru Minovici, să trimită un memoriu vice-preşedintelui Ioan Jinga. Prin acest memoriu, se arată că muzeul "Dr. Nicolae Minovici" este primul şi singurul muzeu de artă populară din capitală la 1919". Mai menţiona faptul că era director al muzeului din 1938, dată la care a facut o serie de donaţii de artă populară şi a intervenit cu plata lucrărilor de consolidare a clădirii după cutremurul din 1940, dată dupa care s-au realizat grilajele exterioare de forjat, precum şi gardul de lemn, schimbat în anii '90.

Numai în anul 1973 au fost organizate 16 expoziţii temporare, 5 expoziţii festive, 22 conferinţe, 4 concursuri şcolare, 8 şezători literar-artistice şi 6 seri muzeale. Memoriul este datat 1 martie 1974.

Nu ştim dacă muzeul a fost retrecut în categoria I-a dar, dacă judecăm actul din noiembrie 1977, se întrevedea cauza acestei recomandări. Mai exact, în baza Decretului 409/1955, Cancelaria Comitetului Central al P.C.R., prin actul normativ H 5432 din 20 octombrie 1977 "solicită transferul" muzeului către o altă functionalitate. Astfel, Cancelaria Comitetului Central al PCR, anunţă la 1 noiembrie 1977: "Vă comunicăm că s-a aprobat ca următoarele puncte să fie transferate Ministerului Afacerilor Externe pentru a fi închiriate oficial pentru deservirea Corpului Diplomatic sau ca reşedinţă de ambasadă: bd. Ana Ipatescu 39; str. Zambaccian 21A; str. Arh. Ion Mincu 15; str. Minovici 1; şos. Kisseleff 10 si (...) bd. Dacia nr 35 " .

Acest fapt l-a determinat pe Dumitru Minovici să intervină cu numeroase memorii către secretarul C.C. al P.C.R. Cornel Burtica, vicepreşedinte al guvernului, către Tamara Dobrin, vicepreşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste (18 noiembrie 1977) precum şi "tovarăşului Nicu Dobrescu", la aceeaşi dată. Prin memoriile respective, Dumitru Minovici afirma că "atât din punct de vedere legal cât şi din punct de vedere practic, nu ar fi oportună schimbarea destinaţiei acestei clădiri, fapt care ar produce nemulţumiri în rândul populaţiei". Se pare că delegaţia Indiei se arăta interesată de clădirea muzeului.

Muzeul a fost închis la 20 noiembrie 1978 prin hotărârea Comitetului de Cultură şi Educaţie al Municipiului Bucureşti, precum şi al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, fără a se preciza până la ce dată. Aceste informaţii le aflăm dintr-o scrisoare a inginerului Dumitru Minovici către Secretariatul de redacţie al ziarului "Scânteia", deoarece acest ziar publicase un articol intitulat: "renumele muzeului ar putea fi şi mai mare " (Scânteia, 11489, 22 iunie 1978). Acţiunea ziarului se înscria desigur în politica de susţinere a desfiinţării muzeului. Nu a fost desfiinţat, dar a fost închis, în ciuda memoriilor repetate către Tamara Dobrin pentru a se reveni asupra acestui act. A fost redeschis în 1985. În 1983, Dumitru Minovici trece în nefiinţă, lăsând soţiei sale, Ligia Minovici, calitatea juridicăa a celor două acte de donaţie pe care le patronase din 1945.

În 1982, muzeul a fost transferat spre administrare Muzeului Naţional de Artă al R.S.R. şi implicit Ministerului Culturii, Primăria Bucureştilor nemaifiind proprietara imobilului.

Muzeul trebuie restaurat

El a fost transferat spre administrare Muzeului Satului prin ordinul nr.11 din 21 februarie 1991. Cererea de transfer a făcut-o Muzeul Satului. Ordinul este semnat de ministrul culturii şi cultelor de atunci, Andrei Pleşu.

În august 1991 se reface gardul dinspre "terenul de cultură al A.D.P. Sector 1", moment în care, terenul vilei Minovici se "extinde" cu o fâşie de teren lată de 4 metri şi lungă de 72 metri. Dar acest teren aparţinuse de fapt vilei Minovici până la 1955, când a fost "transferat" Casei Scânteii. Începând cu anul 1993, prin cereri către Ministerul Culturii şi Cultelor, Muzeul Satului a prezentat situaţia precară a cladirii, care necesita un proiect de concolidare şi restaurare. Muzeul a rămas închis.

La 2 decembrie 1997, Guvernul Romaniei a hotărât "transmiterea ansamblului imobiliar "Vila Minovici", proprietate publică a satului şi a colecţiei de artă populară "Dr. Nicolae Minovici", în proprietatea publică a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi în administrarea Muzeului de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti" - astăzi Muzeul Municipiului Bucureşti. Transferul s-a încheiat practic la 20 mai 1998. De atunci s-a derulat o iniţiativă referitoare la concolidarea şi restaurarea clădirii.

În anul 2005 a luat fiinţă Asociaţia "Prietenii Muzeelor Minovici. În anul 2006, Muzeul Municipiului Bucureşti a demarat activităţi de igienizare şi reparaţii urgente ale clădirii. În acelaşi timp a fost amenajat într-o formă primară şi parcul muzeului. Aleea principală a parcului a fost reconstituită. În prezent, cu sprijinul Asociaţiei "Prietenii Muzeelor Minovici", au fost realizate proiectul de fezabilitate şi proiectul tehnic de execuţie privind consolidarea şi restaurarea clădirii, proiecte întocmite de o echipă coordonată de arhitectul George Polizu.

http://www.minovici.ro/

MONUMENTUL FANTANA MIORITA

Fântâna Miorița

Fântâna Mioriţa

Fântâna Miorița este un monument istoric din București, pe Șoseaua București-Ploiești, în fața Muzeului de Artă Populară Prof. Dr. Nicolae Minovici. Construcția a fost executată după planurile arhitectului Octav Doicescu, mozaicurile cu care este decorează monumentul sunt realizate de Milița Petrașcu. Aceste mozaicuri sunt o ilustrație a baladei Miorița, numele baladei fiind împrumutat și pentru numele monumentului. Fântâna Miorița a fost inaugurată cu prilejul expoziției Luna Bucureștilor 1936 care în acel an s-a desfășurat între Arcul de Triumf și pasajul de cale ferată de lângă Vila Mina Minovici.

Descriere

Monumentul este executat din granit de Dobrogea și e format dintr-un bazin de mari proporții în formă de elipsă, diametrul mare fiind de 50 m, iar cel mic de 20 m. Fântâna, amplasată în mijlocul bazinului, este formată din două ziduri voluminoase și paralele, având o lungime de 16 m, o înălțime de 3,20 m și o lățime de 0,6 m. Între cele două ziduri este construită o pantă din piatră, cu o lățime de un metru, capetele acesteia ieșind în afara celor două ziduri cu cinci metri.

Fațadele monumentului prezintă frize de mozaic alb și negru, fixate în piatră, ilustrând scene din balada Miorița. Pe una din părți sunt descriși cei trei ciobani și cele trei turme de oi, iar pe cealaltă este reprezentată nunta stâpânului Mioriței și moartea acestuia.

Alături de Milița Petrașcu, la mozaicul fântânii a lucrat și artistul plastic Niculescu Mogoș Gheorghe.

Despre AEROPORTUL BANEASA

Aeroportul Internațional București Băneasa - Aurel Vlaicu cunoscut înainte ca Aeroportul Băneasa, este din punct de vedere al traficului de călători al doilea ca mărime din România, după aeroportul Henri Coandă. Inaugurat în anul 1920, este situat la 7 km nord de oraș, pe DN1, la 90 m altitudine, pe o suprafață de 128 ha. Dispune de o pistă de 3200 m lungime și 60 m lățime. Până la înființarea Aeroportului Internațional Otopeni în 1970, acesta era principalul aeroport din capitala României.

În 1909, Louis Blériot efectuează primele zboruri pe terenul hipodromului particular de la Băneasa (azi cartierul Băneasa din Capitală) - o porțiune din vechea moșie a contesei de Montesquiou.

La 1 august 1912, Liga Aeriană Română, condusă de principele George Valentin Bibescu înființează la Băneasa o școală de pilotaj pentru piloți militari. Mai târziu, aerodromul devine aeroport; se adaugă o școală de pilotaj pentru piloți civili și Aeroclubul Regal Român.

În 1920 se înființează Compania de Navigație Aeriană Franco-Română, prima companie de transport aerian din lume, pentru pasageri, mărfuri și poștă. În 1923 iau naștere, pe Aeroportul Băneasa, atelierele Companiei de Navigație Aeriană Franco-Română, precursoarele Întreprinderii de Reparații Motoare de Avion (IRMA) din anii '60-'70 și ale actualei Societăți Comerciale ROMAERO.

În anii 1947-1952 se construiește noua clădire a aerogării Băneasa, care are formă de elice cu trei pale.

În ultima perioadă aeroportul Băneasa era folosit de companii de aviație mici, mai ales cele de zboruri ieftine, precum Blue Air, care lega acest aeroport cu o serie de destinații internaționale, precum Paris, Lyon, Madrid, Berlin, Maastricht, Verona, Frankfurt, Valencia, Barcelona, Istanbul, Torino și Roma. În afară de Blue Air, mai eru și Sky Europe, care avea zboruri de la Bratislava, și My Air, cu zboruri de la Milano, Veneția și Napoli.

Din data de 25 martie 2012 Aeroportul Internațional București Băneasa - Aurel Vlaicu a fost închis pentru companiile low-cost, zborurile acestora fiind mutate la Aeroportul Internațional Henri Coandă București (Otopeni)

http://www.bucharestairports.ro/

Despre VECINATATI-Parcul Herastrau

Parcul Herastrau

sectorul: 1

suprafata: 110 hectare

coordonate: 44.4705972, 26.0824056

Zona preferata de relaxare din inima Bucurestiului inca din secolele trecute, a fost si va ramane Parcul Herastrau. Incepand cu anii 1800, lumea eleganta a Micului Paris se plimba pe malurile lacului Herastrau, lac ce face parte din lantul de lacuri al raului Colentina. Spre sfarsitul secolului al 19-lea si pana in 1930, parcul de pe malul Herastraului, care a primit intre timp numele de Parcul National Carol al II-lea, a devenit un loc obisnuit de promenada si conversatii pentru bucuresteni. Insa, amenajarea propriu-zisa a parcului a inceput in anul 1936, cu ocazia expozitiei “Luna Bucurestilor”. Denumirea initiala a parcului a fost schimbata odata cu venirea comunismului, cand a fost redenumit in Parcul V.I. Stalin. Numele era sustinut si de existenta unei statui a lui Stalin, situata la intrarea dinspre actuala piata Charles de Gaulle, schimbata apoi cu una ce il reprezinta pe generalului francez, dezvelita cu prilejul Sommet-ului Francofoniei de la Bucuresti.

In 1936, o data cu infiintarea parcului, a luat nastere si primul muzeu etnografic in aer liber din lume: Muzeul Satului “Dimitrie Gusti”. Sociologul D. Gusti a vrut ca acest muzeu sa reprezinte un “sat-muzeu”, o sinteza a tuturor satelor din Romania. La deschiderea oficiala a muzeului a participat inclusiv Carol al II-lea. Proiectele pentru parc au fost facute de arhitectul peisagist Emil Pinard, arhitectul peisagist austriac Frederich Rebhun, aleile fiind trasate de catre arhitectul Octav Dobrescu. Austriacul Frederich Rebhun s-a ocupat de aranjamentul vegetal si de “Insula Trandafirilor”, lasand o puternica amprenta asupra parcului. Astfel parcul cuprinde o bogata vegetatie arboricola, formata din salcii, plopi, frasini, tei si artari. Printre acesti copaci, au fost puse statui ale personajelor marcante din cultura nationala si universala. “Insula trandafirilor” are doua deschideri, una catre Muzeul Satului iar alta catre restul parcului, fiind viu colorata de ghirlande de trandafiri ce contrasteaza cu verticalitatea stalpilor de sustinere.

In 1948 parcul a primit denumirea de Parcul Herastrau, iar in 1951, a capatat forma actuala. Au fost dezvoltate doua zone: una linistita, rezervata pentru odihna si cultura, iar cealalta zona a fost dedicata odihnei active, sporturilor si distractiilor. Zona dedicata odihnei active a fost proiectata de catre arhitectul Visan si tehnicianul Mateescu. Ambii au tinut cont de arhitectura primei zone construite si au creat o armonie perfecta intre acestea. Treptat parcul a fost dotat cu retea de apa pentru baut si stropit si conectat la reteaua electrica de iluminat public. In 1995 in parc a fost amenajat un loc sportiv pentru rolleri, zona purtand denumirea de Skate Park iar in 1998 parcul s-a imbogatit cu o Gradina Japoneza, proiect realizat cu ajutorul Ambasadei Japoniei in Romania. ‘Aleea Cariatidelor’, aranjata de Constantin Baraschi a lasat uimire pe fetele celor prezenti la lansarea ei in cadrul sarbatorii "Lunii Bucurestilor" din 1939, simbolizand transpunerea unui element clasic grecesc in stil romanesc. Insa aleea a fost distrusa la un moment dat, actualul grup a fost refacut avand ca model o copie autorizata facuta de artist (care se gaseste azi in Cimitirul Bellu).

In prezent, parcul contine zona Expoflora, organizata pe 15 hectare (an de an realizandu-se aici decoruri florare), doua teatre - unul pentru copii si unul pentru adulti, doua pavilioane pentru expozitii, biblioteci, umbrar dedicat lecturii sau sahului, debarcader, terenuri de sport, parc de distractii, un trenulet pentru plimbari, un hotel, terase, restaurante si cafenele, samd. In 2010 a fost inaugurata aleea “Michael Jackson”, care plimba locuitorii catre Arcul de Triumf si pastreaza placa comemorativa MJ inaugurata in ziua in care artistul ar fi implinit 51 de ani. Tot in parc, exista o zona rezidentiala speciala constituita de Palatul Elisabeta si Muzeul Satului, muzeu ce gazduieste evenimente si expozitii in tema populara. Herastrau este cel mai mare parc din Bucuresti si cel mai mare parc din Europa in interiorul unui oras, fiind preferat de toti locuitorii capitalei si nu numai, pentru zonele de distractii, pentru plimbari lungi pe malul lacului, plimbari cu barca, activitati nautice, sport in aer liber si multe alte diverse evenimente.

http://www.herastrauparc.ro/

GARA BANEASA

În anul 1936 Direcţia Generală C.F.R. a hotărât să construiască două gări speciale, una situată în capitală, iar cealaltă la Sinaia, clădiri menite a crea un cadru monumental şi festiv al primirilor Suveranului (M.S. Regele Carol al II-lea), a Membrilor Familiei Regale şi a Şefilor de State în cele două oraşe de Reşedinţă Regală din ţară.

Planul liniilor şi staţiilor de cale ferată în Bucureştii anilor 1930

Casa Dr. Nicolae Minovici la 1905. În apropierea acesteia va fi ridicată Gara Regală Bucureşti-Băneasa

În acest scop, pentru cea dintâi s-a ales un teren situat la extremitatea de nord a Capitalei, în localitatea Băneasa, înainte ca şoseaua Bucureşti-Braşov să fie tăiată de linia Bucureşti-Constanţa. Legătura între această şosea şi gară se face printr-o mică esplanadă, care permite desfăşurarea cortegiilor. Edificarea ei a dat prilejul unui ansamblu feroviar armonizat, împreună cu fântâna Mioriţa şi pasajul inferior de la Mogoşoaia, acesta din urmă fiind tratat în acelaşi stil şi unit în mod coerent cu staţia prin pergole şi ziduri.

Gara regală Bucureşti-Băneasa, vedere dinspre esplanada de acces. Stema Regatului României, în formă medie, realizată în basorelief pe ambele panouri laterale ale imobilului, a fost înlăturată.

Fântâna Mioriţa, situată pe Şoseaua Bucureşti-Braşov în faţa esplanadei Gării Regale. Desenată în 1927 de arh. Octav Doicescu şi decorată cu mozaicuri de sculptoriţa Miliţa Petraşcu. Proiectul jocurilor de apă a fost realizat de către inginerul Dorin Pavel – considerat în prezent ca fiind părintele hidroenergeticii româneşti. Monumentul a fost alterat prin multiple intervenţii ulterioare.

Pasajul rutier pe sub calea ferată spre Constanţa, monument istoric înlocuit în prezent de o construcţie metalică anostă (cunoscut şi sub numele de Podul Mioriţa). Placajul cu travertin şi basoreliefurile cu stemele provinciilor istorice care au format Regatul României au fost distruse.

Gara se compune dintr-un pavilion principal, care constituie staţia de călători propriu-zisă, o cabină centrală de mişcare, un corp de gardă, precum şi un peron larg, în parte acoperit, de 70 m lungime, destinat pentru protejare împotriva intemperiilor.

Pavilionul principal, a cărui suprafaţă clădită este de 280 mp, conţine încăperi rezervate pentru persoanele oficiale, precum şi un mare salon de recepţie. Acesta este în acelaşi timp şi holul de trecere spre liniile ferate. Câteva anexe completează staţia: toalete, W.C., camera bagajelor, camera de pază etc.Construcţia este executată cu schelet de beton armat: faţadele sunt placate cu travertin românesc. Învelitorile sunt în terase, cu scurgerea apelor pluviale către interior. Pardoselile interioare sunt executate din plăci de marmură roz de Ruşchiţa şi marmură neagră de Belgia. Saloanele sunt pardosite cu mochetă în ton neutru.

Clădirea are încălzire cu aer condiţionat. Tuburile conductorilor electrici sunt ascunse în cornişele care servesc iluminatului indirect. Uzina pentru aer condiţionat ca şi pentru prepararea apei calde se află la subsol.

Uşile şi ferestrele clădirii principale sunt de fier acoperit cu foi de metal inoxidabil. Pereţii salonului de recepţie şi ai holului mare sunt acoperiţi cu lambriuri de lemn de trandafir. Celelalte saloane au lambriuri de nuc; câteva panouri sunt rezervate pentru picturi decorative.

Panoul cu pictura decorativă “Regele şi poporul său”, realizat de comandorul Dumitru Ştiubei şi pictoriţa Olga Greceanu

Planurile au fost întocmite de către Duiliu Marcu în 1937, în colaborare cu serviciul de arhitectură al C.F.R. Execuţia lucrărilor a fost încredinţată inginerului Mihai Gheorghiu.

APARTAMENT AEROPORTUL BANEASA

OFERTELE BUNE...ZBOARA !

Descriere